Topul celor mai reclamate agenții de turism în 2012. De ce s-au plâns românii la Protecția Consumatorilor

Topul celor mai reclamate agenții de turism în 2012. De ce s-au plâns românii la Protecția Consumatorilor
Publicat: 28/06/2012, 17:39
Actualizat: 21/03/2019, 20:52

Românii care vor să își achiziționeze pachete turistice către diferite destinații din țară și din străinătate trebuie să acorde o atenție deosebită agențiilor de turism cărora li se adresează pentru obținerea unor astfel de servicii.

De la începutul anului 2012 și până în prezent la Comisariatul pentru Protecția Consumatorilor al Municipiului București (CPCMB), aflat în subordinea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), au fost primite 119 reclamații din partea clienților nemulțumiți de serviciile oferite de agențiile de turism, conform datelor transmise gândul.

Plângerile depuse de către clienții care au întâmpinat neplăceri au vizat 28 de operatori economici.

Primul loc al topului celor mai reclamate agenții de turism, în perioada 1 ianuarie – 26 iunie, este ocupat de Shell Tour, o agenție ai cărei proprietari au fost și sancționați în urma controalelor inspectorilor ANPC cu suma de 30.000 de lei.

La polul opus, 12 dintre cei 28 de operatori economici au fost reclamați la ANPC doar o singură dată, în prima jumătate a acestui an.

Printre nemulțumirile clienților s-au numărat schimbarea locului de cazare, probleme legate de condițiile igienico-sanitare sau de transport, dar și informarea cu privire la ora zborului și la conținutul meniurilor.

Top 10 cele mai reclamate agenții de turism în 2012

1. Shell Tour – 19 plângeri

2. Rex Travel – 16 plângeri

3. Big Travel – 12 plângeri

4. Concept Travel – 9 plângeri

5. Queen Travel – 8 plângeri

6. Europa Travel – 6 plângeri

7. Cara Travel – 5 plângeri

8. Virgin Tour – 4 plângeri

9. World Travel Experience – 4 plângeri

10. Cristian Tour – 3 plângeri

În urma controalelor efectuate, inspectorii autorității au constatat faptul că reclamațiile depuse au fost întemeiate doar în cazul a patru agenții de turism, mai exact Shell Tour, Big Travel, Rex Travel și Queen Travel.

Plângerile care au vizat acești patru operatori economici au cuprins aspecte privind anularea excursiilor contractate de către turiști și nereturnarea contravalorii pachetelor turistice achiziționate, în ciuda faptului că ei nu au beneficiat de acestea.

Inspectorii ANPC au sesizat, în urma verificărilor realizate, atât reprezentanții Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului (MDRT), cât și pe cei ai serviciului de investigare a fraudelor din cadrul Poliției Capitalei în legătură cu neregulile de la cele patru agenții de turism.

Pe lângă sancțiunea contravențională dată proprietarilor Shell Tour, pentru impiedicarea controlului inspectorilor autorității, a fost amendat, tot cu suma de 30.000 de lei, și administratorul firmelor Big Travel și Rex Travel, pentru afectarea intereselor economice ale clienților.

În cazul Queen Travel, plângerea a fost redirecționată către MDRT și către Poliția Capitalei.

Reprezentanții Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT) au exclus, de asemenea, din rândul celor peste 800 de membrii opt operatori economici. Motivul pentru care a fost luată această hotărâre este nerespectarea statutului și codului de etică.

Agențiile excluse din cadrul ANAT au fost Rex Travel, Big Travel, Premium Holidays, Sfara Tours, Ali Baba Tour, Universal Turism, Apyas International și Virgin Tours.

În 2011, cele mai mari agenții de turism din România au fost Happy Tour, Eximtur și Perfect Tour, ele înregistrând cifre de afaceri de 143,4 milioane lei, respectiv 115,7 milioane lei și 87,3 milioane lei.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
FOTO. Imagini incendiare în costum de baie cu una dintre cele mai frumoase femei din...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Cât scot lunar din buzunare chiriașii din cartierul Primăverii sau Kiseleff, pentru un apartament. Capitala...
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
Un infractor a reușit să se dea drept polițist timp de un an și jumătate....
Știrea momentului în România! Ion Iliescu la 94 de ani a...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
ASTRONOMII au obținut primele imagini cu STEAUA NORDULUI! Cum arată POLARIS?
Vine decizie la mașinile pe benzina și motorină. Vor fi suprataxate
Stațiunea de vie pentru pensionari. Este locul ideal din România
Ce au vrut să mânânce Ed Sheeran și Chris Hemsworth în România. Unde au ținut...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Misterul scufundării superiahtului miliardarilor, investigat de anchetatori. Ce ipoteze se iau în calcul
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
De ce pisicile zgârie mobila din casă?